Am stat odată aproape două ore într-un cort de două persoane, în trei, cu rucsacii în brațe, așteptând să treacă o ploaie de august pe malul unui lac glaciar. Afară, la zece metri, vecinii noștri de tabără beau ceai sub o bucată de pânză verde întinsă între doi molizi. Din ziua aceea nu am mai plecat pe munte fără tarp.
Un tarp sau o prelată suplimentară adaugă campingului de munte un acoperiș în afara cortului: un loc uscat pentru gătit, mâncat și echipament ud, o barieră în plus contra ploii și a condensului, umbră la amiază și protecție pentru podeaua cortului. Cântărește câteva sute de grame și schimbă felul în care se trăiește o zi ploioasă.
Restul ține de detalii, iar de ele depinde dacă pânza te ajută sau flutură toată noaptea și te ține treaz.
Ce este un tarp și prin ce se deosebește de o prelată obișnuită
Tarpul este o foaie de material impermeabil, de obicei pătrată sau dreptunghiulară, cu puncte de ancorare pe margini, pe care o întinzi cu sfori și cuie în ce formă îți trebuie. Prelata clasică face același lucru, doar că e mai grea, mai ieftină și gândită inițial pentru curte, remorcă sau șantier.
Nu are podea și nici bețe proprii. Tocmai lipsa asta de structură îl face util. Un cort are o singură formă, cea desenată de producător, pe când un tarp are câte forme îți permit terenul și răbdarea ta.
De unde vine cuvântul
Termenul e prescurtarea englezescului tarpaulin. Dicționarele etimologice îl explică, cel mai probabil, prin alăturarea lui tar, adică gudron, cu pall, o pânză de acoperit. Marinarii din secolul al XVII-lea ungeau pânza de vele cu gudron ca să protejeze marfa de pe punte.
Mirosea îngrozitor, dar ținea apa afară. De acolo și până la foile de nailon siliconat de azi e drum lung, însă ideea a rămas aceeași: o suprafață care stă între tine și cer.
Două obiecte, aceeași treabă
La noi, lumea le amestecă, și nu e nicio tragedie. Când cineva spune tarp, se gândește de regulă la varianta ușoară, din nailon sau poliester tratat, care încape într-un săculeț cât o cană. Când spune prelată, are în minte foaia de polietilenă țesută, albastră sau verde, cu inele metalice la colțuri, pe care o știm de la bunici, de pe căpița de fân.
Pe munte merg amândouă. Prima se potrivește în rucsac, a doua în portbagaj. Am văzut tabere de zece oameni, cu ceaun cu tot, adăpostite fără cusur sub o prelată de gospodărie de câteva zeci de lei. Am văzut și tarpuri scumpe montate atât de prost încât adunau apa ca un lighean.
Cum protejează un tarp întins deasupra cortului
Întins peste cort, tarpul funcționează ca un al doilea acoperiș: preia ploaia și grindina înainte să ajungă la foaia cortului, face umbră și îți permite să ții ușa deschisă când plouă. Efectul cel mai puțin așteptat este că dimineața găsești cortul mai uscat pe dinăuntru.
Ploaia de munte nu seamănă cu cea de la oraș
Cine a prins o rupere de nori la peste 1.800 de metri știe că apa nu cade doar de sus. Vine pieziș și sare de pe pământ până sub absidă. Un cort bun rezistă, dar după șase ore de ploaie continuă cusăturile obosesc, iar tu trebuie totuși să ieși măcar o dată.
Aici se vede rostul pânzei suplimentare. Cu ea deasupra, deschizi fermoarul fără să-ți plouă în sacul de dormit și te încalți stând în picioare, nu ghemuit. Bocancii rămân afară, la intrare, iar dimineața îi găsești uscați.
Mai e un amănunt pe care îl afli abia după câteva ture, zgomotul. Ploaia care bate direct în foaia cortului, la treizeci de centimetri de ureche, te ține treaz. Când cade pe tarp, cu un metru mai sus, sunetul se înmoaie și devine aproape plăcut.
Condensul, dușmanul discret
Peste noapte, fiecare om din cort elimină prin respirație și prin piele o cantitate bună de apă, de ordinul sutelor de mililitri. Vaporii se lovesc de foaia rece și se transformă în picături. De asta te trezești uneori cu sacul umed, deși afară n-a plouat deloc.
Soluția e aerisirea, numai că pe ploaie nu poți lăsa nimic deschis. Sub tarp poți. Ții aerisirile larg deschise, eventual și jumătate de ușă, iar aerul circulă.
Contează și frigul. În modelul de atmosferă standard al Organizației Aviației Civile Internaționale (ICAO), temperatura scade cu 6,5 grade Celsius la fiecare mie de metri urcați. Dacă la Cluj-Napoca sunt 22 de grade seara, la un lac aflat la 2.000 de metri poți avea, teoretic, vreo 11 sau 12. Pe o foaie atât de rece, vaporii condensează mult mai repede.
Soarele de altitudine
Pare ciudat să vorbești despre umbră la munte, dar în golul alpin, la prânz, în iulie, nu ai unde să te ascunzi. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) arată că nivelul radiației ultraviolete crește cu aproximativ 10% la fiecare 1.000 de metri de altitudine.
Asta afectează pielea, firește, dar și cortul. Nailonul îmbătrânește sub ultraviolete, își pierde din rezistență și se decolorează. Un tarp ieftin întins deasupra ia el bătaia, iar cortul scump trăiește câțiva ani în plus. Mi se pare un schimb cinstit.
La ce folosește spațiul de sub tarp într-o tabără de munte
Întins separat de cort, tarpul devine camera de zi a taberei, locul unde se gătește, se mănâncă și se usucă hainele fără ca nimeni să stea închis între doi pereți de nailon. Pentru un grup, acesta este de multe ori rolul lui principal.
Gătitul nu are ce căuta în cort
Știu că mulți o fac. Aprind arzătorul în absidă, cu ușa crăpată, și fierb apa de supă. Un arzător pe gaz consumă oxigen și produce monoxid de carbon, un gaz fără miros, iar un cort e un spațiu foarte mic. Pe deasupra, foaia cortului se topește la prima atingere cu flacăra.
Sub un tarp ridicat la înălțimea umerilor, cu laturile libere, aerul circulă. Poți găti liniștit pe ploaie, cu oala pe o piatră plată și cu spatele la vânt. E, cred, cel mai bun argument pentru cele câteva sute de grame în plus din rucsac.
Unde pui tot ce e ud
După o zi de mers prin ploaie ai o pelerină care șiroiește și bocanci grei de apă. Dacă le bagi în cort, ai adus umezeala lângă sacul de dormit. Dacă le lași afară, plouă pe ele în continuare.
O sfoară întinsă sub tarp, de la un colț la altul, rezolvă dilema. Hainele nu se usucă de tot, să nu ne amăgim, dar se scurg și se zvântă cât să le poți îmbrăca a doua zi fără să strângi din dinți.
La campingul cu mașina, unde greutatea nu contează, lucrurile se pot organiza și mai bine. Eu țin sub colțul cel mai coborât al prelatei o cadă mică, din categoria de cazi (recipiente) plastic pe care le folosește lumea prin gospodărie. Apa de ploaie se scurge direct în ea și ajunge pentru spălat vasele. La plecare, tot acolo pun echipamentul murdar, ca să nu umplu portbagajul de noroi.
Starea de spirit a grupului
Partea asta nu apare în nicio fișă tehnică. O zi întreagă de ploaie petrecută fiecare în cortul lui strică tura, fiindcă oamenii se plictisesc și vor acasă.
Aceeași zi petrecută împreună sub o pânză, cu un ceai cald și o partidă de cărți, devine una dintre amintirile bune. Am pățit-o în Munții Făgăraș, într-un septembrie în care a plouat treizeci de ore fără oprire. Nimeni nu-și mai amintește ce vârf am ratat, dar toată lumea ține minte clătitele făcute sub tarp.
Prelata pusă sub cort și rostul ei
Așezată între pământ și podeaua cortului, o prelată subțire oprește pietrele, rădăcinile și acele de jneapăn să roadă materialul și ține umezeala solului la distanță. Producătorii îi spun footprint și o vând separat, la prețuri care te fac să ridici din sprânceană, dar o bucată tăiată dintr-o prelată obișnuită face aceeași treabă.
Podeaua este partea cortului care se strică prima. Stai pe ea, îți sprijini genunchii, tragi rucsacul, iar dedesubt e grohotiș mărunt sau iarbă aspră. După câteva sezoane apar punctele acelea mici prin care, într-o noapte, începe să se simtă umezeala.
Greșeala pe care o face aproape toată lumea
Prelata de dedesubt trebuie să fie mai mică decât podeaua cortului, cu câțiva centimetri pe fiecare latură. Sună invers față de ce ți-ar spune instinctul, care zice că mai mare înseamnă mai protejat.
Dacă marginea iese de sub cort, ploaia care se scurge de pe foaia exterioară cade pe ea și alunecă exact sub podea. Ai construit, fără să vrei, o tavă. Am dormit o dată într-o asemenea baltă, la Bâlea Lac, și m-am lămurit pentru totdeauna.
Dacă prelata ta e prea mare și nu vrei s-o tai, îndoaie marginile dedesubt, spre pământ. Durează un minut.
La ce mai folosește pe parcursul zilei
Aceeași bucată de material are și alte întrebuințări. O întinzi pe iarba udă la pauza de prânz sau îți sortezi pe ea echipamentul dimineața, ca să nu-l pui direct în noroi. În caz de urgență, înfășori cu ea pe cineva care tremură, peste haine, ca să tai vântul. Pe munte, obiectele care fac un singur lucru sunt un lux.
Ce material, ce mărime și câtă greutate are un tarp bun de munte
Alegerea depinde de un singur lucru: cine cară. Dacă tarpul urcă în spatele tău, contează fiecare sută de grame și vrei nailon sau poliester siliconat. Dacă ajunge cu mașina până la locul de campare, o prelată de polietilenă cu inele e suficientă și costă de câteva ori mai puțin.
Țesăturile ușoare
Nailonul siliconat, cunoscut printre montaniarzi drept silnylon, e varianta clasică, rezistentă și ușor de împachetat. Are un singur nărav: se întinde când se udă, așa că tarpul întins perfect seara atârnă dimineața și trebuie strâns din nou.
Poliesterul siliconat nu are problema asta, își păstrează forma și rezistă mai bine la soare. De câțiva ani îl prefer, deși e o idee mai greu.
La capătul scump al gamei stă Dyneema, un laminat aproape transparent și foarte ușor, pe care îl folosesc cei care își cântăresc și periuța de dinți. Costă cât un cort decent. Dacă merită banii, e o discuție pe care o las celor care fac trasee de sute de kilometri.
Prelata de polietilenă
Foaia țesută din polietilenă, cea din magazinele de bricolaj, se judecă după gramaj, adică după câte grame are un metru pătrat. O prelată de 3 pe 4 metri la 90 de grame pe metru pătrat cântărește puțin peste un kilogram, socoteală simplă: 12 metri pătrați înmulțiți cu 90.
Gramajele mici se rup mai ușor la inele când bate vântul, așa că pentru o tabără de câteva zile aș merge spre o variantă mai groasă. Asemenea prelate vinde și Micul Meșter, un magazin online din Ilfov cu articole pentru casă, grădină și camping.
Ce înseamnă coloana de apă
Pe eticheta oricărui material impermeabil apare o cifră în milimetri. Ea vine dintr-un test descris de standardul ISO 811 al Organizației Internaționale de Standardizare, în care țesătura e supusă unei presiuni de apă tot mai mari, până când apar primele picături pe partea cealaltă. O valoare de 3.000 de milimetri înseamnă că materialul a ținut echivalentul unei coloane de apă înalte de trei metri.
Pentru un acoperiș pe care apa doar curge, fără să apese nimeni pe el, cifrele de pe tarpurile obișnuite sunt îndestulătoare. Podeaua cortului are nevoie de mai mult, fiindcă acolo apeși cu genunchii și cu coatele.
Cât de mare să fie
Pentru doi sau trei oameni, un pătrat cu latura de trei metri acoperă cortul sau ține loc de bucătărie. Sub el încap comod patru persoane așezate. Un grup de șase are nevoie de 3 pe 4 sau 4 pe 4 metri.
Tarpurile de 3 pe 3 metri pe care le-am avut eu, din țesătură siliconată, au cântărit între 450 și 600 de grame, fără cuie și sfori. Cam cât o sticlă de apă pe jumătate plină. Tentația e să iei unul și mai mare, dar suprafața în plus se plătește la vânt, unde o pânză lată se comportă ca o velă.
Cum se întinde un tarp pe munte
Un tarp bine montat are o pantă clară pe care se scurge apa, latura joasă spre vânt și toate marginile întinse cât să nu fluture. Forma propriu-zisă se alege după loc: în pădure te folosești de copaci, în golul alpin de bețele de trekking.
Trei forme care acoperă aproape orice situație
Cea mai cunoscută e acoperișul în două ape. Întinzi o sfoară între doi copaci, la înălțimea pieptului, arunci tarpul peste ea și ancorezi cele două laturi lungi la pământ. Arată ca un cort fără capete și ține bine la ploaia verticală.
A doua e apărătoarea într-o singură apă, adică o latură sus, prinsă de copaci sau de bețe, și cealaltă jos, bătută în cuie. O folosesc la bucătărie, cu spatele pânzei spre vânt. Vezi afară, ai loc să stai în picioare la marginea înaltă, iar aburul pleacă singur.
A treia, pe care englezii o numesc plow point, pornește de la o diagonală: un colț sus, prins de un trunchi, și colțul opus jos, în pământ. Celelalte două se trag lateral. Iese o formă de pană, joasă, în care am încredere și pe vânt puternic.
Deasupra pădurii
Peste 1.800 de metri, în Carpați, molizii rămân în urmă și te trezești doar cu jnepeni până la genunchi. Aici bețele de trekking devin stâlpi. Le reglezi la 120 sau 130 de centimetri, le pui cu vârful în ochetul tarpului și le ancorezi cu câte două sfori în V.
Montajul se face jos. Cu cât e pânza mai aproape de pământ, cu atât prinde mai puțin vânt. Renunți la confortul de a sta în picioare, dar dormi liniștit.
Pământul subțire de la altitudine nu ține întotdeauna cuiele. Soluția veche e să legi sfoara de un bolovan zdravăn sau să îngropi cuiul orizontal, cu o piatră deasupra. Pentru asemenea improvizații, eu port mereu câțiva metri de cordelină în plus.
Noduri și mărunțișuri
Nu trebuie să fii marinar. Îți ajung două noduri: unul care se reglează pe sfoară, cum e nodul glisant de întindere, și unul fix, pentru colțuri. Restul se învață din mers, de obicei pe ploaie, cu degetele înghețate, ceea ce e un argument bun să exersezi acasă, în curte.
Un truc mărunt, pe care l-am aflat de la un salvamontist: leagă câte un șiret scurt pe sfoara de coamă, la o palmă de marginea tarpului, de o parte și de alta. Apa care se prelinge de-a lungul sforii dinspre copac ajunge la șiret și picură acolo, în loc să-ți intre sub acoperiș.
Și încă ceva. Sforile de ancorare nu se văd noaptea. O bucată de bandă reflectorizantă legată de fiecare îți salvează gleznele la drumul spre toaletă de la trei dimineața.
Siguranță și reguli de campare cu tarpul pe munte
Un tarp te apără de apă și de soare, dar nu de fulger, nu de urs și nu de amendă. Locul în care îl întinzi contează la fel de mult ca felul în care îl întinzi.
Furtuna cu descărcări electrice
Nicio pânză nu oferă protecție la trăsnet. Pe furtună, nu te adăposti sub un tarp montat pe creastă sau lângă un copac izolat. Bețele de trekking din aluminiu, ridicate vertical, sunt ultimul lucru pe care îl vrei lângă tine în asemenea momente.
Dacă prognoza anunță descărcări, coboară tabăra în pădure deasă sau într-o depresiune a terenului și montează jos. Salvamontiștii repetă sfatul în fiecare vară. Tot în fiecare vară se găsește cineva care campează pe muchie, pentru priveliște.
Mâncarea și urșii
România are una dintre cele mai mari populații de urs brun din Europa, iar ursul simte mâncarea de la mare distanță. De aici vine o regulă simplă: locul în care gătești și mănânci stă departe de locul în care dormi.
Tarpul face posibilă separarea asta. Bucătăria se montează la câteva zeci de metri de corturi, iar mâncarea și gunoiul rămân acolo sau se agață sus, într-un copac. În cort nu intră nici măcar un baton. Știu că sună exagerat până în seara în care auzi ceva mare foșnind pe lângă tabără.
Focul și arzătorul
Țesăturile sintetice se topesc, nu ard cu flacără, dar rezultatul e tot o gaură. O scânteie de la focul de tabără ajunge să perforeze un tarp de câteva sute de lei. Focul se face la distanță, niciodată dedesubt, iar arzătorul stă pe o suprafață dreaptă, cu cel puțin un metru de aer liber deasupra.
Unde ai voie să campezi
În parcurile naționale și naturale, cortul și tarpul se pun doar în locurile amenajate. Ordonanța de urgență a Guvernului 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate trece, la articolul 53, camparea în afara locurilor special amenajate printre contravenții. Amenzile sunt de ordinul miilor de lei.
Fiecare parc are și un regulament propriu, cu lista locurilor de campare, publicat de obicei pe site-ul administrației. Cuantumurile se modifică din când în când, așa că verifică forma la zi a actului înainte de plecare.
Mai e o regulă nescrisă, a bunului-simț. Sforile legate direct pe scoarță, strânse tare, rănesc copacul. O chingă lată sau o bucată de material pusă între sfoară și trunchi rezolvă problema.
Când poți lăsa tarpul acasă și ce greșeli se repetă
Tarpul nu e obligatoriu la fiecare ieșire. La o tură rapidă de o noapte, cu prognoză stabilă și un cort cu absidă generoasă, îl poți lăsa liniștit în dulap. Devine aproape indispensabil la turele de mai multe zile, la grupuri și ori de câte ori prognoza arată ploaie.
Sunt și locuri în care încurcă. Pe o creastă expusă, cu rafale puternice, o pânză mare înseamnă o noapte de ținut de sfori, așa că acolo e mai înțelept să te bazezi doar pe cort.
Eu mă întreb mereu ce aș face dacă ar ploua toată ziua și nu l-aș avea. Dacă răspunsul e că stau în cort și citesc, îl las acasă. Dacă suntem cinci și avem de gătit, îl iau.
Tarpul montat ca o masă
Cea mai răspândită greșeală e pânza întinsă orizontal, fiindcă arată îngrijit. La prima ploaie serioasă, apa se adună în mijloc și materialul se lasă. La un moment dat cedează un colț și zece litri îți cad în oala cu ciorbă. Un colț trebuie să fie întotdeauna vizibil mai jos decât celelalte.
Prea sus sau prea aproape de cort
Un tarp ridicat la doi metri arată bine în fotografii și nu apără de nimic când ploaia vine din lateral. Mai jos e mai bine, chiar dacă trebuie să te apleci.
Apoi, pânza care atinge foaia cortului. Unde se ating două materiale ude, apa trece de pe unul pe altul, așa că lasă cel puțin o palmă de aer între ele.
La final de tură vine împachetatul. Un tarp strâns ud și uitat în săculeț o săptămână prinde mucegai și un miros care nu mai iese. Întinde-l acasă pe balcon sau pe uscătorul de rufe până a doua zi.
O bucată de pânză și felul în care privești vremea rea
Rolul unui tarp în campingul de munte se rezumă la un lucru: îți dă un loc uscat în afara cortului și, odată cu el, libertatea de a nu te mai teme de prognoză. Umbra și podeaua protejată vin la pachet.
Nu l-aș numi echipament esențial. Poți urca pe munte o viață fără el. Dar dintre toate lucrurile pe care le-am adăugat în rucsac de-a lungul anilor, puține mi-au schimbat atât de mult serile.
Dacă n-ai folosit niciodată unul, începe cu o prelată ieftină și o tură cu mașina, undeva la marginea pădurii. Întinde-o prost, vezi unde se adună apa și mai încearcă o dată. Până la a treia ieșire o să ai deja forma ta preferată și un nod pe care îl faci fără să te gândești.
Întrebări frecvente despre tarp și prelată la camping
Pot dormi doar sub tarp, fără cort?
Da, vara și în pădure se poate, cu o folie sub saltea și un sac de dormit potrivit temperaturii. Ai rucsacul mai ușor și o priveliște pe care cortul nu ți-o dă. În golul alpin, pe vânt și ploaie piezișă, cortul rămâne varianta sigură, iar țânțarii din iunie sunt un argument în plus pentru el.
Cum repar un tarp rupt în timpul turei?
Cu bandă adezivă de reparații, lipită pe ambele fețe, pe material uscat și curat. Dacă s-a rupt un ochet, prinzi o pietricică rotundă în material, la câțiva centimetri de margine, și legi sfoara în jurul ei. Ancorarea asta improvizată ține surprinzător de bine și nu mai solicită zona slăbită.
Un poncho de ploaie poate ține loc de tarp?
Există poncho-uri cu ochete la colțuri, gândite tocmai pentru asta. Întinse, acoperă o persoană așezată, cel mult două. Le consider o soluție de avarie pentru cine merge singur și ușor, nu un adăpost pentru grup.
Câte cuie și câtă sfoară îmi trebuie?
Pentru un tarp de 3 pe 3 metri, eu iau opt cuie și în jur de 15 metri de cordelină subțire. Cu ele iese aproape orice formă și rămâne rezervă pentru ancorări pe bolovani. Cuiele în formă de V sau Y țin mai bine în pământ moale decât cele rotunde, subțiri, care vin la pachet cu multe corturi.
Cum spăl și cum păstrez tarpul?
Cu apă rece și un burete moale, fără detergent agresiv și fără mașina de spălat, care strică stratul impermeabil. După spălare se usucă de tot, la umbră. Între ture îl țin lejer, într-un sac mai mare, nu comprimat luni întregi în săculețul lui.
Ce culoare de tarp e mai potrivită?
Verdele închis și griul se pierd în peisaj și lasă mai puțină lumină dedesubt, ceea ce ajută la somnul de după-amiază. Culorile deschise fac spațiul mai luminos pe vreme mohorâtă, iar un portocaliu se vede de departe dacă ai nevoie să fii găsit. Eu am ales gri, pentru că nu atrage atenția și nu se vede murdăria.
Pot folosi tarpul iarna, pe zăpadă?
Se poate, cu două precauții. Zăpada adunată pe pânză cântărește mult, așa că tarpul se montează cu pantă abruptă și se scutură din când în când. Cuiele obișnuite nu țin în zăpadă, deci se ancorează de bețe îngropate orizontal sau de saci umpluți cu zăpadă și îngropați la rândul lor.
